.

Acasa Despre Site oficial SPER Agentia Nationala pentru Romi

luni, 21 septembrie 2009

DISCRIMINAREA ROMILOR SE ÎNVAŢĂ ACASĂ. CUNOAŞTE-I ÎNAINTE SĂ-I JUDECI! CAMPANIA MEDIA NAŢIONALĂ SE RELANSEAZĂ

Campania “Discriminarea romilor se învaţă acasă. Cunoaşte-i înainte să-i judeci!” se lanseaza de astazi in media nationala. Spoturile radio si TV vor fi difuzate până la finalul lunii noiembrie, prin intermediul canalelor: TV (TVR1, TVR 2, TVR 3, TVR Info, TVR Cultural, Kanal D, Acasă TV, Discovery, National Geographic şi staţiile PRO TV locale), radio (Radio 21, Radio Guerrilla, şi Radio România Actualităţi), indoor, online (concurs de fotografie) şi a două evenimente neconvenţionale.
La 1 octombrie, va fi lansată şi campania indoor plasată în baruri, restaurante şi staţii de metrou. De asemenea, site-ul http://www.sper.org.ro/ va beneficia de o campanie de promovare online.

La fel ca şi anul trecut, strategia şi creaţia campaniei sunt semnate de către agenţiaTBWA/Merlin, iar producţia de Carioca şi Saga Film.

Campania “Jan angle, romale!” constă în promovarea a trei testimoniale TV ce au ca obiectiv determinarea romilor să-şi depăşească propriile bariere sociale şi care vor fi difuzate pe canalele Taraf TV si OTV. Creaţia şi regia îi aparţin lui Octavian Segărceanu, iar producţia şi postproducţia au fost asigurate de Pozitiv Film Production (http://www.pozitivfilm.ro/).

Menţinerea unor atitudini ostile faţă de etnia romă în rândul populaţiei nerome a fost recent demonstrată de cercetarea sociologică a relaţiilor interetnice, ultimul "barometru al relaţiilor interetnice", realizat în 2009, în cadrul programului guvernamental S.P.E.R. Reacţia unui stat democratic faţă de mentalităţi arhaice care erodează înseşi instituţiile democraţiei, este imperios necesară. Campaniile de modificare a percepţiei etniei rome de către populaţia ne-romă, cât şi cele destinate modificării autopercepţiei romilor în societatea română, au ca scop facilitarea reinserţiei sociale a unei populaţii care are, numai pe teritoriul de azi al României, o istorie de marginalizare veche de 700 de ani.

Spoturile TV pot fi vizualizate la adresa http://www.youtube.com/user/SPERorg.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire