.

Acasa Despre Site oficial SPER Agentia Nationala pentru Romi

joi, 12 martie 2009

Rasism.ro ( preluare Dilema Veche)

Vintilă MIHĂILESCU | ...hai-hui.ro

„Marian Cozma a fost omorît pentru că exista“ – susţine C.T. Popescu în editorialul „sportivitate.ro“ din ProSport de acum două săptămîni. Dar nu moartea handbalistului român, odihnească-se în pace, ne interesează aici, ci argumentaţia pe care o dezvoltă preşedintele Clubului Romån de Presă precum şi efectele sale bine calculate în rîndul concetăţenilor noştri. Iată deci care este mesajul de fond al celui mai iubit (premiat) dintre jurnaliştii romåni: „Aşa cum sînt pe lumea asta oameni care le spun vedetelor: «Vă mulţumim că existaţi!», sînt şi unii care zic: «Vă omorîm că existaţi!». Şi asta şi fac. Raffael Sandor şi Ivan Sztojka sînt indivizi care măsoară aproximativ 1,70 m. Sînt scunzi, ţigani şi urîţi. Marian era un băiat ca un catarg de steag, foarte înalt, alb, puternic şi arătos. «Îi eclipsa», spune un martor, «ştia să se distreze frumos». Simplul fapt că Marian avea 2,11 m, că era relaxat şi vesel cu prietena lui, era de ajuns ca să ceară trei lovituri de cuţit în inimă? (…) Dacă ar fi luptat voiniceşte cu Cozma, ţiganii erau luaţi la snop. Şi atunci au dat cu cuţitul la înghesuială. Nu ca să cresteze, nu ca să rănească, ca să omoare la sigur.

Poate să declanşeze faptul că un semen arată diferit de tine atîta bestialitate, atîta ură? Poate. S-ar putea însă ca etnia ţigănească să verifice pe propria-i piele acest răspuns“.

CTP poate fi bănuit sau acuzat de orice, numai de naivitate nu. Cînd a formulat această „ipoteză“ ştia foarte bine şi ce scrie şi, mai ales, pentru cine scrie. Şi ştia că va fi ovaţionat la scenă deschisă. Ceea ce s-a şi întîmplat. Marea majoritate a celor peste două sute de comentarii de pe forumul ziarului sună astfel: „se pare ca multi gindim in felul asta, din pacate doar unii (unul) reuseste sa le spuna atit de bine. Bravo“ – exclamă un cititor, dînd astfel expresie consensului pe care miza şi jurnalistul. Consens care sună astfel: Makoo: „oooo, cat de frumos, domnule popescu! articol de pus in arhiva! si cel mai mult imi place ca scrieti «t-i-g-a-n-i», nu rromi. felicitari! aaa, si, da, tiganii s-ar putea sa simta pe pielea lor ura de «diferenta de imagine», ca sa zic asa.“

sange ros-albastru: „asta am spus si eu celor apropiati, cozma a fost omorat pt ca ******* pitici se simteau inferiori, complexati de masivitatea lui marian. am zis-o si ma repet: aceasta rasa, cea tiganeasca, trebuie starpita, exterminata, gazata, spanzurata, jupuita, arsa pe rug in public. este o rasa de animale, nu oameni, care strica nu numai aerul pe care il respira, ci si insasi notiunea de om, o rasa putreda, impu.tita, jegoasa.“ nick name: „cred ca orice t.i.g.a.n. merita un cutit in inima. rasa asta nu se invata minte pana ce nu ii vom distruge odata pentru totdeauna.“ ANDREI: „daca hitler avea minte si omora 6.000.000 de tigani in loc de evrei, europa era astazi curata si frumoasa.“

Cornel: „aveti dreptate domnule popescu.eu i-asi eutanasia pe toti, sau in cel mai rau caz i-asi steriliza in masa. poate asa am scapa de jegurile astea şumaneţ animale.“ X: „daca mi-ar permite legea as arde de vii cate 10 in fiecare zi... moarte tiganilor!!!“ a.n.o.n.i.m.: „marian cozma a fost omorat pt ca nu omoram noi odata rasa asta neagra. ciuma asta de tigani (nu rromi) tigani! m.u.i.e. la tigani! sa muriti toti si m.u.i.e. la toata rasa becali!“

Mihai Cinpoeru: „cat de adevarat! inconfundabil, ca de obicei. si e de apreciat ca nu v-ati ferit sa le spuneti asa cum se numesc, t i g a n i. felicitari! un articol extraordinar.“ 410: „as vrea sa vad numai rasism pina cind stirpim *******! altfel nu se mai poate.“

Tratat cu India: „asa e. tiganismul e o boala inainte de a fi o etnie. o gasca din ce in ce mai mare de oameni care traiesc si-si maninca propriul rahat si care a hotarit sa se autoexileze din societate. nu scoala, nu munca. problema tiganeasca trebuie neaparat rezolvata. nu rasist sau xenofob, ci luat fiecare in parte si dus depaarte. au fost de ajuns discriminati pozitiv, e timpul ca si noi sa ne descriminam pozitiv ca altfel sintem luati de fraieri. ne trebuie un tratat cu india.“

Adrian: „felicitari domnule cristian tudor popescu! spuneti lucrurilor pe nume, inclusiv acelor hiene bipede. in sfarsit, se sparge gheatza in romania! desi sînt departe de tara, simt romaneste si nu-mi este indiferent. curaj pe mai departe!“



Continuarea : http://www.dilemaveche.ro/index.php?nr=264&cmd=articol&id=10170

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire