Cercuri concentrice- Stela Giurgeanu

În ultima vreme, tensiunile dintre ţigani şi români au crescut. S-au amplificat. "Taberele" se învinuiesc reciproc, iar piatra se aruncă din ambele direcţii. Rasism. Discriminare. Hoţie. Criminalitate. Etichetările cad din toate părţile cu o ură şi cu o patimă care maschează, în fapt, o apatie şi un dezinteres total de a rezolva cea mai importantă etapă a integrării: educaţia. De la politicieni şi ONG-uri, la oamenii de pe stradă, sîntem prea ocupaţi să ne acuzăm reciproc de o vină "generală", fără însă a rezolva cauza. Ţiganii sînt vinovaţi că nu vor să se integreze, românii, că nu îi acceptă. Statul român ridică din umeri, politicienii se lansează în declaraţii gratuite şi destabilizatoare, ONG-urile au proiecte europene, despre care vorbesc la un timp viitor. În tot acest amalgam de certuri fără substanţă sau finalitate, copiii ţigani asistă neputincioşi la perpetuarea viitorului lor pe acelaşi calapod pe care a fost croită şi se derulează viaţa părinţilor lor. În rîndurile etniei rome, abandonul şcolar, abandonul maternal, mamele adolescente şi toate problemele care derivă, de fapt, din lipsa de educaţie ating cifre alarmante.

E uşor şi e la îndemînă să spui: e vina ţiganilor că nu îşi lasă copiii la şcoală. La fel de la îndemînă: nu ne lăsăm copiii la şcoală pentru că nu-i acceptaţi. Mai greu, dar nu imposibil, este să răzbaţi dincolo de mentalitatea ţigănească şi de justificarea românească.

"Multe ONG-uri merg pe lobby,
eu vreau să fac ceva concret"

Proiectul Ruth, materializat în Şcoala Rut, a pornit de la o comunitate de credincioşi ai Bisericii Baptiste din cartierul Ferentari şi oferă şcolarizare gratuită copiilor săraci, care în comunitatea din Ferentari sînt romi în procent de mai bine de 80%, şcolarizarea nefiind condiţionată de venirea lor la biserică. Proiectul a fost iniţiat de Otniel Ioan Bunaciu, decanul Facultăţii de Teologie Baptistă de la Universitatea din Bucureşti şi preşedintele Uniunii Baptiste din România.

"Totul a pornit de la biserica unde am crescut şi unde am devenit pastor în 1991. În cadrul comunităţii avem un program, Şcoala Duminicală, pentru copiii enoriaşilor. Într-o zi am invitat o fetiţă de pe stradă, Laura, să asiste la acest program de jocuri şi educaţie religioasă. A venit cu încă alţi 15 copii. Am descoperit că aceşti copii, cu vîrste între 9 şi 12 ani, nu erau doar analfabeţi, dar şi flămînzi. Trebuie să recunosc, mare parte din atracţia venirii lor acolo a fost şi masa. Dacă rămînea un colţ de pîine se băteau pentru el."

Văzînd starea deplorabilă a micilor copii ţigani, nişte tineri din biserică, adolescenţi, s-au hotărît să-i ajute, să-i înveţe măcar să scrie şi să citească. Începuseră orele de educaţie, în fiecare joi seara, în cadrul bisericii. "Încropeam şi ceva de mîncare, sandvişuri cu brînză, parizer şi miere, trei feliuţe pentru fiecare. Copiii continuau să vină, continuau să înveţe. După un timp am formalizat programul, l-am transformat într-un fel de centru de zi. Pînă în clipa aceea totul a fost făcut voluntar, biserica baptistă avînd mare deschidere spre voluntariat."


Continuarea articolului: http://www.dilemaveche.ro/index.php?nr=197&cmd=articol&id=7064